Dragoste cu sila nu se poate. Nici Catedrala fara Dumnezeu!...

Se vede treaba, una peste alta, că blestemul lui Ceaușescu merge mai departe. Fluierând în Catedrala Mântuirii Neamului... După ce a construit o ditamai Casa Poporului, pe care mai toată lumea a scuipat-o imediat după moartea tiranului, lucrurile s-au așezat și democrația originală a început să duduie pe toate ulițele patriei... Casa Poporului s-a transformat peste noapte în... simbol al democrației. Mai mult, Casa Poporului, cea construită dintr-o megalomanie de psihopat, în vreme ce nu era energie eletrică și caloriferele erau reci în casele înghețate sub țurțurii iernilor și la televizor era emisiune doar două-trei ore pe zi, așadar, Casa Poporului a început să fie motiv de mândrie națională și să se bată proștii cu cărămida în piept că este cea mai mare clădire din Europa și a doua în lume după Pentagon... N-a curs multă apă pe Dâmbovița și a apărut cel mai de succes antreprenor al țării, preafericitul Daniel, alt psihopat, arogant și megaloman cronic, care a decis - sprijinit de toată șleahta de ciori vopsite și atârnate în copacii democrației originale - că este nevoie de o Catedrală a Mântuirii Neamului cu orice preț. Preafericitul Daniel vrea cu orice preț să rămână în istorie și nu-i pasă de nimeni și de nimic. Vinde și apă sfințită cu cisterna, sfințește cu trafaletele, se plimbă numai cu coloane oficiale și girofar, privatizează credința și trăiește ca Televiziunea Română, sugând de la toate ugerele care i se arată... Nu contează că oamenii cred tot mai puțin în Dumnezeu mai ales pentru că preotul nu a mai reușit după 1989 să redevină preot. A rămas același urechist folosit de organele de partid și de stat pe vremurile epocii de aur a societății socialiste multilateral dezvoltate. Într-o țară în care oamenii fug de foame și de statul care impozitează și gaura de la WC-ul din fundul grădinii, într-o țară în care Palatul Parlamentului pute de corupție și de rahat de corupți, într-o țară în care toată lumea primește salarii speciale, pensii speciale, transplanturi speciale, asigurări speciale, ceea ce mai lipsea este o Catedrală a Mânturii Neamului. Numai că o Catedrală a Mânturii Neamului nu se face fără Dumnezeu și fără dragoste, fără credință și fără compasiune față de cetățeanul de rând. Pentru că o Catedrală a Mânturii Neamului trebuie să aducă dragoste în sufletul omului, să aducă încredere, să aducă înțelegere, să aducă liniște, să aducă pace. Nimeni n-ar fi spus nimic dacă s-ar fi construit o Catedrală într-o țară care nu erau peste 3 milioane de pensionari care-și duc zilele târâș-grăpiș, de pe o zi pe alta, într-o țară în care jumătate din cetățenii activi nu pleacă în străinătate să muncească și să se umilească pentru câteva sute de euro pe lună, într-o țară în care corupții nu apar în parlament sau în celelalte instituții ale statului și nu le mai pasă de nimeni și de nimic. Și mai este o chestie pentru care nu voi respecta niciodată Catedrala Mântuirii Neamului. Este aceeași arhitectură obosită și rece a bisericilor românești, același neprimitor lăcaș gândit nici pentru credincios și nici pentru Dumnezeu. Ci pentru un sistem. Și se încearcă și un copy-paste jalnic al curții Vaticanului. Sagrada Familia din Barcelona, Domul din Milano, Catedrala Notre Dame din Paris și chiar Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul sunt impunătoare și când ești lângă sau înlăuntrul lor te simți mic și nesemnificativ... P.S. Rog credincioșii de serviciu să înjure cu cât mai mult patos, ca să-și primească simbria binecuvântată. Și să-și facă chip cioplit, că Dumnezeu îi iartă, cum se spune în Biblie. Hai și Aleluia!...