MICROBIUS

”Dincolo de nervi si ironie, un lucru e cert: Romania a pierdut 8 ani de zile, imposibil de recuperat vreodata, in domeniul atragerii de fonduri europene, nu s-a facut nimic, ba din contra, fostele guvernari recente de dreapta (sau de ce or fi fost) au incurcat cat de mult au putut acest proces vital, iar cifrele vorbesc: de la sub 10% la 20% in actualul mandat, restul sunt povesti si gargara”... Sunt cuvintele onorabilului Viorel Bota, sfătuitorul de taină al președintelui Consiliului Județean Timiș made in PSD (USL-amist), Titu Bojin. N-aș fi băgat în seamă tonul triumfalist, marca PSD, dacă nu ar fi fost și o afirmație recentă a onorabilului Victor Ponta, conform căruia ”După regimul comunist, regimul Băsescu este cel care a făcut cel mai mult rău României în ultima sută de ani”... În primul rând, trebuie abordat, pentru a câta oară?, testul de aritmetică a clișeului celor 8 ani pe care tot îl mestecă în ultimul timp și-l scuipă spre populație uslamiștii de pretutindeni. Așadar...

Timișoara a devenit de o vreme încoace doar un clișeu. Mulți îl mestecă și-l scuipă doar pentru că așa e moda. Și asta nu este Timișoara pe care am iubit-o întotdeauna. Timișoara boemă, Timișoara rebelă, orașul cu o muzică a străzilor și a oamenilor care se dezvăluie cu adevărat doar celor inițiați. Orașul de pe Bega a avut mereu o viață proprie, un tumult aparte, un destin care-și modelează trecătorii, un caracter persuasiv care înrobește și eliberează în același timp. Timișoara a impus mereu respect și multiculturalitate, a fost mereu orașul rătăcit de turmă. Personal, Timișoara înseamnă orașul în care aproape fiecare stradă ascunde o amintire, o poveste, o istorie, o iubire, o moarte, un chip, o emoție, o veșnicie... Odată cu trecerea anilor, Timișoara a devenit un sentiment care există pretutindeni și pentru totdeauna. De o vreme încoace, însă, Timișoara pare tot mai înglodată în ipocrizie și circ ieftin, de duzină. Timișoara de altădată, orașul boem și oamenii de calitate...