Cu mata moarta prin Europa

România nu este nici virgină, nici frumoasă, nici devreme acasă. România nu este nici măcar buricul pământului, pentru a primi totul pe tavă, ca și cum i s-ar cuveni ceva de drept.
România este doar o țară cu instituții de stat obscure și elitiste, mimetice și patetice, cu o justiție obscură și elitistă, cu un sistem sanitar obscur și elitist, cu un învățământ obscur și elitist, cu cetățeni obscuri și elitiști.
Și oricât i-ai acuza de țigănie pe binecunoscuții noștri conaționali, țigănia din România ultimelor decenii nu este alimentată de țigani, cum cred și dau de înțeles unii și alții.
În vreme ce prin alte colțuri ale lumii s-au construit adevărate capodopere arhitecturale și mii de kilometri de autostrăzi care nu trebuie reparate înainte de inaugurare, în România ultimelor decenii toată lumea se țigănește. Și se scuipă, se flegmează orice, se șmecherește, se fraierește, se miștocărește. Pe stradă, la alimentară, în supermarketuri, la școală, la spital, la Primărie, la Guvern, la Președinție, la televizor.
Se merge la Biserică de ochii lumii. Pentru închinarea de rigoare și pentru iertarea păcatelor. Pentru orice eventualitate. De a doua zi, însă, iar se trece la furtișaguri, minciunele, șmecherii și miștocăreală. Și n-ar fi nimic, dacă această stare de spirit nu s-ar fi instituționalizat.
România chiar ar trebui să aibă un Minister al Șmecheriilor și Duplicității.
Plecați pentru o viață mai bună, în Spațiul Schengen (că-i la modă), unii dintre țigani aplică o tehnică aproape imbatabilă de a face un ban. Se ia o pisică, o mâță sau cum vreți să-i spuneți, se omoară și se ține câteva zile până începe să pută bine, să emane un miros pestilențial, cum ar declara polițiștii la telejurnal. Se alege o zonă mai acătării dintr-o localitate europeană și se trece la treabă. Se aruncă mâța moartă și urât mirositoare într-o curte. După care puradelul, prelucrat și cu o minimă dotare lingvistică, se duce la proprietar și cere un pahar cu apă, o coajă de pâine sau ceva de genul ăsta.
Când europeanul iese din casă, și simte mirosul înfiorător, se precipită și nu știe cum să scape de monstruozitate. Atunci puradelul devine binevoitor: dacă vreți, vă scap eu de mâța moartă... Dar cât mă costă? - spune europeanul. Puradelul: păi, dă și dumneata 50 de euro!... Ooooh, e mult! - reacționează europeanul. Până la urmă, puradelul tot pleacă cu vreo 20 de euro. Și dacă îi face pe vreo 20 de europeni într-o zi, faceți socoteala!...
Ideea este că Europa se trezește de fiecare dată cu câte o mâță moartă aruncată în curte de români. Pentru situația creată este nevoie întotdeauna, desigur, de studii de fezabilitate, de proiecte, de finanțare europeană. Finalmente, însă, banii se duc într-un labirint inexpugnabil, nu se rezolvă nimic și mâța moartă tot acolo e.
Românii de treabă se enervează, evident. Pentru că ei sunt în cele din urmă cei care suportă consecințele.
Numai că într-o țigănie cum este România ultimelor decenii, românii de treabă nu se prea văd și mai ales nu se aud. Și dacă este câte o voce care se mai aude din când în când, este doar o excepție. Și excepțiile sunt repede îngropate de strigăturile și interjecțiile turmelor rătăcite în ignoranță.
O ignoranță instituționalizată...