Securitatea, dragostea mea

La sfârșitul lunii august a anului 1948, mai exact pe 30 august, a fost creată Direcția Generală a Securității Poporului, mai popular cunoscută ca Securitatea.
Evident, modelul urmat de constituire a instituției care-și face simțită prezența și acum, după 64 de ani, și nu numai la nivel declarativ, nu a fost un model  occidental sau american, ca FBI, CIA, NSA, ci a fost modelul bolșevic, sovietic, ca mai toate instituțiile statului constituite după cel de-al doilea război mondial.
Instituțiile așa-zis moderne, care au rămas încremenite în proiect și după 1990. Aceeași structură confuză a statului, care de fapt se reprezintă doar pe sine și interesele de grup ale celor care stăpânesc articulațiile esențiale ale societății. Același sistem piramidal, în care șampania curge de sus în jos, poporul fiind de fapt podeaua pe care ajung doar zoaiele celor de sus. Nici vorbă de cetățean, de clientul nostru, stăpânul nostru. Același principiu al lui dacă nu-ți convine du-te în altă parte...
După 1989, a devenit o modă să se scoată la iveală tot felul de turnători. Bineînțeles, la momentul oportun și nu ca problemă de principiu. Securiștii dați în gât se pot număra pe degetele de la un picior. Și nici foarte multe informații despre structurile securiste ale epocii lui Nicolae Ceaușescu nu au prea răsuflat. De exemplu, a auzit cineva de vreun dosar al lui Ion Iliescu? Oare, dacă ar fi existat cu adevărat opoziție în România, nu ar fi transpirat măcar câteva pagini acolo, pentru distracția poporului?...
Așadar, câți angajați a avut aparatul de securitate al lui Ceaușescu la momentul zero al lui 1989? Pentru că, deși se tot discută la nivel de vorbe, nu foarte multe informații au apărut despre acest subiect. Iar dacă au apărut, mașinăria de dezinformare și îngropat încă funcționează. Cu toate motoarele pornite.
În 22 decembrie 1989, Departamentul Securității Statului avea un efectiv total de 15.312 angajați, dintre care 10.114 ofițeri, 791 maiștri militari, 3179 subofițeri și 1228 personal civil, dezvăluia pe undeva istoricul Marius Oprea.
Numai în unitățile centrale ale Securității lucrau 6602 persoane, în cele teritoriale și la Securitatea municipiului București erau 6059, iar în școlile de pregătire și perfecționare a cadrelor - 225. În timp ce în unitățile speciale acoperite erau consemnați scriptic 2426, dintre care 1892 ofițeri.
Au mai existat, însă, și de asta s-a vorbit mai puțin sau aproape deloc, haite de activiști privilegiați ai regimului comunist, revărsați în toate județele României.
Care au avut în comun nu numai școlarizarea în spiritul societății socialiste multilateral dezvoltate, ci și acela de a beneficia de bairamuri speciale și de a voma împreună în tufișurile care cu mândrie patriotică le apăreau în cale. Și astfel de manifestații au creat o legătură aparte, de monolit, între privigeliații vremurilor.
Legături care după 1989 s-au preschimbat în relații politice și, mai ales, de afaceri.
De asemenea, Departamentul Securității Statului beneficiase de serviciile a peste 400.000 informatori, dintre care cel puțin 136.000 au fost extrem de activi în zilele premergătoare evenimentelor din 1989, a mai spus istoricul.
Și au devenit și mai activi, cel puțin o parte, mai ales după ce Ion Iliescu a dat semnalul că democrația este sub control.
Și cum România este a urmașii urmașilor voștri, au început să cânte în cor șlagărul Vrem o țară ca afară...