Postări

Se afișează postări din iunie, 2012

Operatiunea Fularul

Un cetăţean din satul Ticvaniu Mic a împuşcat cu arma de vânătoare porcul pe care îl deţinea în curtea imobilului. Cu ocazia verificărilor, poliţişii din Oraviţa au stabilit că M. Doru a vrut să sacrifice animalul, iar din cauză că nu a reuşit să-l prindă, a luat arma de vânătoare marca Zastava, deţinută legal. şi a executat în mod repetat focuri de armă asupra animalului, omorându-l.  Arma de vânătoare şi un număr de 17 cartuşe de vânătoare, găsite la locuinţa lui M.Doru, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de armă letală fără drept. HUBĂR NICOLAE FLORIN, din Timişoara, a fost urmărit internaţional pentru comiterea mai multor infracţiuni la regimul circulaţiei. În iulie 2006, acesta a condus un autoturism radiat din circulaţie şi fără a poseda permis de conducere, iar pe strada Petrila, din Timişoara, a acroşat un autocamion care se afla parcat pe marginea drumului, după care şi-a continuat deplasarea fără să oprea...

Romania inumana

Partidul Social-Democrat a fost şocat. Justiţia s-a dovedit inumană, spune părintele de onoare Ion Iliescu. Adrian Năstase a fost umilit, spune absolventa de facultate fără bacalaureat Ecaterina Andronescu. Şi aşa mai departe. Toţi frumoşii, aşii şi bogaţii politicii româneşti au fost şocaţi şi denunţă abuzurile Justiţiei. Deşi ordinul se execută, nu se discută. Vai de noi, şi pe deasupra vânătorul de renume mondial, eminenţa cenuşie a democraţiei originale româneşti, angajatul la stat, politicianul pus în slujba poporului care-i putred de bogat din salariul amărât de bugetar, intelectualul Adrian Năstase nici să se sinucidă nu ştie. Adrian Năstase nu de inteligenţă duce lipsă, ci de caracter. Caracterul i-a pus pistolul în mână, iar inteligenţa a încurcat gâtul cu capul. A fost ca în urmă cu mulţi ani, când i-a nimerit zona inghinală a lui Ilie Sârbu, accident de vânătoare despre care instituţiile statului, condus pe atunci de prim-ministrul Adrian Năstase, au tăcut mâlc şi au dat-o...

Sindromul Europei stresate

După ce a rezolvat stringenta şi inimaginabilă problemă europeană a găinilor stresate şi a oului cu gălbenuşul îngălbenit de ciudă, dar şi după ce a asigurat comunităţilor de galinacee confortul necesar pentru a duce o viaţă fără griji şi în deplină concordanţă ecologică cu natura înconjurătoare, cei mai deştepţi dintre europeni - adică ăia care se tot adună prin barurile şi restaurantele şic de prin Bruxelles şi Strasbourg - s-au trezit pe cap cu o Grecie falimentată şi adusă la sapă de lemn chiar sub ochii cocoşilor analişti şi responsabili financiari cei mai feroce ai bătrânului continent. Încă o dovadă, dacă mai era nevoie de aşa ceva, că Uniunea Europeană nu este pregătită să fie Uniune. S-au făcut şi lucruri bune, nimeni nu spune nu, dar problemele structurale ale Europei nu sunt rezolvate şi nu se rezolvă de la sine nici dacă fiecare coteţ se reorganizează cu jacuzzi şi scară rulantă la intrare. Coteţele nu se pot transforma peste noapte în palate, cum nici porcii nu-i poţi î...